Dan Puric

       Am fost în seara asta la o conferință ținută de Dan Puric la Universitatea Ovidius, cu tema „Valoare și impostură”. Știam deja că este mare actor de pantomimă și că mai ține din când în când conferințe în care vorbește despre religie, filosofie. Am fost curios, pentru că nu am ocazia să particip oricând la așa ceva.

Sursa: http://arges24.ro/de-vorba-cu-dan-puric.html

       Aula Magna a Universității Ovidius s-a umplut până la refuz cu oameni de toate vârstele, unii au stat chiar și pe scenă. Discursul a fost foarte interesant, presărat cu umor efervescent, dar și cu multe citate din filosofie, care au intimidat un pic partea de audiență ceva mai puțin instruită (inclusiv pe mine). A fost ceva mai greu să țin pasul cu discursul din acest punct de vedere.
       Merită, totuși, să-l vedeți pe Dan Puric vorbind, chiar și dacă nu aveți nimic în comun cu subiectul.

      Închei cu un citat: „Care e viitorul valorilor, când țara asta are un trecut de stârpire a valorii?”

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum ajungi medic în Germania - Partea I: limba germană

Cum ajungi medic în Germania - Partea a VII-a: despre Approbation

Cum ajungi medic în Germania - Partea a XI-a: alte informații